Dacă ai crescut în Ardeal, nu ai cum să nu ştii despre gomboţi … sau găluşte cu prune, cum le mai spun unii.
Un desert păstrat din generaţie în generaţie, cu sfinţenie, ne-a bucurat copilăria şi am vrea să ne umplem în continuare mesele cu el. Iată o reţetă pe care o s-o tot repetaţi:
Timp de preparare:
1 ora (complexitate medie)
Ingrediente:
• 300 gr cartofi
• 100 gr faina
• 1 galbenus
• 1 lingurita untura sau unt
• ½ lingurita sare
• pesmet prajit
Mod de preparare:
Cartofii ii punem la fiert in coaja, in apa adaugam putina sare. Cand sunt fierti ii decojim si ii zdrobim ca pentru pireu, apoi lasam sa se raceasca. Pana cartofii se racesc, punem intr-o oala mare apa la fiert si adaugam si un strop de sare. De asemenea pregatim si pesmetul, punem o lingurita mica de ulei la incins, adaugam pesmetul si lasam pe foc mic pana se inchide putin la culoare amestecand din cand in cand.
Adaugam la cartofii raciti, faina, galbenusul, untura (untul) si sarea. Framantam bine pana devine ca un aluat si intindem, cu cat mai subtire cu atat mai bine.
Taiem aluatul patratele, asezam prunele intregi sau jumatati dupa preferinta, presaram putina scortisoara si facem bilute.
Cand apa a dat in clocot, adaugam “bilutele”, nu toate, doar cate credeti ca ar avea loc una langa alt ape fundul vasului, eu pun in jur de 10. Lasam sa fiarba pana se ridica la suprafata, dupa care le mai lasam 1 minut. Apoi le scoatem, le punem intr-o strecuratoare mare si le trecem sub un jet de apa calduta. Le tavalim prin pesmetul prajit si putem sa trecem la urmatoarele…pana sunt gata toate…
Pofta buna!
Reteta ii apartine lui Delicious Flavours.