Cluj

Cluj-Napoca, până în 1974 și în limbajul cotidian Cluj, (în maghiară Kolozsvár, în germană Klausenburg, în idiș קלויזנבורג, Cloizânburg, în poloneză, Kluż, în latinăClaudiopolis) este municipiul de reședință al județului Cluj, Transilvania, România. La recensământul din 2011 era al doilea oraș al României ca populație. Pe plan geografic, se află la distanțe aproximativ egale de București (458 kilometri), Budapesta (460 km) și Belgrad (464 km). Situat pe valea râului Someșul Mic, orașul este considerat capitala neoficială sau inima regiunii istorice Transilvania. Din 1790 până în 1848 și din 1861 până în 1867 a fost capitala oficială a Marelui Principat al Transilvaniei.

Conform recensământului din 2011, 324,576 oameni locuiau în cadrul limitelor orașului, lucru care plasează orașul pe locul doi ca populație în România, fiind printre puținele orașe care au înregistrat o creștere de la cifra înregistrată la recensământul din 2002.^[4] Zona metropolitană Cluj-Napoca are o populație de 411,379 de oameni,^[6] pe când populația zonei periurbane depășește 420,000 de locuitori.^[7] Potrivit unei estimări 2007, furnizată de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, orașul găzduiește o populație vizibilă de studenți și alți non-rezidenți—o medie de peste 20,000 de oameni pe an în perioada 2004–2007.^[8] Hotarele municipalității cuprind o arie de 179,5 kilometri pătrați.

Orașul este unul dintre cele mai importante centre academice, culturale, industriale și de afaceri din România. Printre alte instituții, găzduiește cea mai mare universitate din țară, Universitatea Babeș-Bolyai, cu faimoasa sa grădină botanică. În 2015, Cluj-Napoca a fost Capitala Europeană a Tineretului.

Etimologie

Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval din acest loc. Cuvântul latin clusa înseamnă „închis” și se referă la situarea Clujului într-un loc închis, înconjurat de dealuri. Echivalentul german, Klause, este păstrat în denumirea Klausenburg. Numele orașului ar putea proveni de la un anume primar sas Klaus sau de la faptul că așezarea medievală a apărut în umbra unei mănăstiri, odată ce în germană, pe timpul primilor locuitori sași din această zonă, la mănăstire se zicea Kloster.^[10]

Deși majoritatea locuitorilor orașului ar crede ca numele vechii așezări romane Napoca provine de la romani, originea numelui Napoca este mai veche, ea fiind doar preluată de către coloniștii așezați aici de Traian, la început mai ales celți romanizați, cei care au pus bazele primei așezări romane (ale cărei ruine s-au găsit lângă Piața Ion Luca Caragiale, pe Strada Victor Deleu) de pe teritoriul orașului cunoscut sub denumirea de castrul roman Napoca.^[11]

Alte denumiri frecvente ale orașului sunt cea maghiară și cea germană, Kolozsvár, respectiv Klausenburg. Klausenburg a fost una dintre cele șapte cetăți medievale săsești ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de „Șapte Cetăți”). Primul nume românesc al orașului a fost Cluș, scris uneori și Klus. Denumirea de Cluj s-a încetățenit mai ales după ce orașul a devenit parte a Regatului României în 1918.

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, „pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”.^[12] Nicolae Ceaușescu a acordat totodată ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I municipiului Cluj-Napoca, „dând o înaltă apreciere contribuției aduse de cetățenii municipiului Cluj de-a lungul veacurilor la lupta întregului popor pentru libertate și progres social și la înfăptuirea politicii partidului și statului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră”.

Istorie

Istoria apartenenței statale 

 România 1989–
 RSR 1965–1989
 Republica Populară Română 1947–1965
 Regatul României 1944–1947
 Regatul Ungariei 1940–1944
 Regatul României 1919–1940
 Republica Democrată Ungară 1918–1919
 Austro-Ungaria 1867–1918
 Imperiul Austriac 1804–1867
 Imperiul Habsburgic 1711–1804
 Principatul Transilvaniei 1570–1711
Regatul Ungariei Răsăritene 1526–1570
 Regatul Ungariei –1526

Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca.^[14] Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107–108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Fondată pe malul drept al râului Samus, Napoca era la început un simplu vicus. Ea devine așezare urbană (civitas) în timpul împăratului Hadrian, în anul 124 d. Hr., sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, atestat în inscripții. Ajunsă capitală a provinciei, Napoca este ridicată apoi la rangul de colonia, fiind denumită Colonia Aurelia Napoca, privilegiu acordat de Marc Aureliu sau de Commodus. Orașul se bucura de ius Italicum, care prevedea diferite facilități fiscale pentru cetățenii săi. Există numeroase dovezi arheologice ale continuității romane la Napoca. După retragerea administrației romane din Dacia, în anul 271 d. Hr., viața urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze.

Clujul este atestat documentar pentru prima dată din anul 1213, sub denumirea Castrum Clus.^[15] Cetatea a fost însă distrusă în timpul marii invazii mongole din 1241. În deceniile 6-7 ale secolului al XIII-lea s-a remarcat preocuparea puterii centrale de a reîntemeia Clujul, fapt realizat prin acordarea de privilegii coloniștilor sași.^[16] Mari grupuri de coloniști sași s-au așezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ștefan al V-lea al Ungariei. În data de 19 august 1316 regele Carol Robert de Anjou a răspuns solicitării comitelui clujean Stark și a acordat așezării statutul de oraș (civitas).^[17] Clujenii obțin dreptul de a-și alege liberi judele (villicum), cu putere de a judeca pricinile între ei, în afară de omucidere, care se judeca împreună de către judele orășenesc și judele regesc. Locuitorii Clujului sunt obligați să-și plătească impozitele anual, de ziua Sfântului Martin, și să pună la dispoziția regelui câte un ostaș bine echipat la fiecare 60 de gospodării.^[18]

Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a extins în anul 1405 privilegiile clujenilor, drept răsplată pentru seriozitatea lor. Astfel, clujenii primesc dreptul de a-și întări și înconjura orașul cu ziduri, de a ridica turnuri și metereze, de a le înconjura cu șanțuri, de a-și alege pe lângă judele orășenesc 12 jurați drept consilieri.^[19] Treptat, Clujul a devenit un centru pentru producția și schimbul de mărfuri. Orașul de atunci cuprindea o suprafață de circa 45 ha. Cei aproximativ 5.000 de locuitori erau în principal meșteșugari, negustori și funcționari, împreună cu familiile și slugile lor. Pe atunci populația era formată din sași, unguri și din români. Meșteșugurile mai dezvoltate din Cluj erau cojocăritul-blănăritul și măcelăritul. Sunt pomenite, de asemenea, breslele fierarilor (fabri), morarilor (molendinatori), berarilor (braxatori), croitorilor (sartori) și șelarilor (nerges).^[20] Pe parcursul secolului al XV-lea au fost înființate vechile bresle clujene, lucru de care s-a îngrijit și Matia Corvin, rege al Ungariei între 1458 și 1490, născut aici. El a acordat o serie de 41 de privilegii localității sale natale, apărând-o în conflictele cu așezările din jur. În privința populației, a decis să acorde unor iobagi dreptul de a se stabili în oraș.

Cetatea Clujului și-a câștigat până în secolul al XV-lea recunoașterea europeană. Arhitectura specifică europeană, stilul gotic târziu se regăseau în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, dar și în multe case particulare. Oamenii avuți studiau la școli renumite ale Vestului. Datorită nivelului de trai ridicat, clujenii nu au participat la răscoala lui Gheorghe Doja din 1514. Dezvoltarea comercianților și a meșteșugarilor a implicat îngrădirea nobilimii și a clerului. Un cărturar sas, născut la Sibiu, Gáspár Heltai, a contribuit nu numai la formarea culturii, prin cărțile pe care le-a tipărit, dar și la modernizarea orașului, care avea să întrețină o tipografie, o baie publică, o fabrică de hârtie și una de bere.

După împărțirea Ungariei impusă de Imperiul Otoman în 1541, Transilvania a devenit un principat independent, iar Clujul a cunoscut o perioadă de înflorire economică și mai ales culturală. În timpul Reformei, ale cărei valuri succesive au lăsat în urmă un peisaj religios deosebit de complex – cu patru religii „recepte” și un regim timpuriu de toleranță religioasă – în Transilvania, orașul a fost un important centru al luteranismului mai întâi, apoi al calvinismului și în cele din urmă al anti-trinitarianismului (care ulterior avea să fie numit unitarianism).^[21] Dinastia Báthory a contribuit substanțial la creșterea spirituală, economică și demografică a orașului. Regele Ștefan Báthory a înființat în data de 12 mai 1581 Universitatea din Cluj, căreia i-a acordat veniturile mănăstirii de la Cluj-Mănăștur, cu șase sate. Baba Novac, un important ostaș al lui Mihai Viteazul, a fost judecat la Cluj și ars pe rug în anul 1601. Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei, a devenit protector al orașului și a ajutat la desăvârșirea acestuia ca o cetate importantă.

La sfârșitul secolului al XVII-lea Clujul a intrat sub dominație austriacă. După un acord silit semnat de Mihai Apafi I, cetatea Clujului a fost nevoită să găzduiască trupele ducelui de Lorena, asigurându-le un serviciu de 100.000 de florini. Cu toate acestea, ostașii au și jefuit orașul și au cerut sume suplimentare de la contribuabili.

Cu o populație de 10.660 de locuitori, cetatea se transformă în capitala Transilvaniei, lucru care duce la modernizarea acesteia, dar și la sporirea numărului locuitorilor români. Importantele mișcări revoluționare de la 1848 cuprind și Clujul. Deși un important centru revoluționar, avea un statut contradictoriu, datorită nobilimii. Doctrina a cuprins tineretul de la facultăți, academii și gimnazii, care s-au ocupat de popularizarea acesteia. Orașul a găzduit tratativele dintre Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac, pentru unirea revoluției române cu cea maghiară. Înfrângerea revoluției ungare a dus la instaurarea regimului absolutist. Capitala a fost mutată la Sibiu, pentru a exista o influență austriacă mai mare asupra autorităților. Mai târziu Clujul a devenit unul dintre cele șase districte militare transilvănene, administrând un teritoriu de 400.000 de locuitori.

În urma Ausgleich-ului (compromis) prin care a fost constituită Austro-Ungaria în 1867, Clujul și Transilvania au fost reintegrate în Regatul Ungariei. În această perioadă orașul era al doilea ca mărime din regat, după Budapesta, și reședința comitatului Cluj.

În perioada Belle Époque au fost construite Universitatea „Franz Josef”, Biblioteca Centrală Universitară, clădirea Liceului Unitarian, Teatrul Național, Palatul de Justiție, Palatul Primăriei, Palatul de Finanțe etc.

În anul 1870 a fost dată în folosință calea ferată Oradea–Cluj, care asigura legătura spre Budapesta, iar în 1873 calea ferată Cluj–Cucerdea Secuiască (redenumită după 1918 în „Războieni”), care asigura legătura spre Târgu Mureș și spre Alba Iulia. Tot în acea perioadă și-au început activitatea Uzinele de Material Rulant.

După încheierea Primului Război Mondial și unirea Transilvaniei cu Regatul României primarul Clujului, Gusztáv Haller, a refuzat să depună jurământul de fidelitate față de noile autorități, iar în locul său Consiliul Dirigent l-a numit primar pe Iulian Pop. Municipiul Cluj a fost reședința județului Cluj (interbelic). În 1940, în urma Dictatului de la Viena, Clujul a revenit sub administrație maghiară. Forțele armate maghiare și germane care controlau orașul au fost respinse de trupele române și sovietice în octombrie 1944.

Clujul avea o populație de 16.763 de evrei în 1941. La începutul anului 1944 evreii au fost concentrați în Ghetoul Iris, unde au stat în condiții inumane, lipsiți de orice facilități. Lichidarea ghetoului a fost efectuată prin șase deportări la Auschwitz în perioada mai–iunie 1944. Episcopul Áron Márton s-a pronunțat public la Cluj, în mai 1944, în favoarea evreilor, ceea ce a dus la expulzarea sa. În ciuda sancțiunilor dure instituite de administrația Horthy, mulți evrei au reușit să scape, trecând granița spre România, cu ajutorul țăranilor din satele învecinate și a unei rețele conduse de Raoul Șorban.^[23] Atât episcopul Áron Márton, cât și scriitorul Raoul Șorban, au primit titlul de „Drept între popoare” pentru eforturile lor.

După 1945 Clujul a intrat în perioada guvernării comuniste, până în decembrie 1989. Prin Tratatul de la Paris din 1947 Clujul a intrat din nou în componența României. În 1974 autoritățile comuniste au schimbat numele orașului în Cluj-Napoca. După Revoluție, timp de 12 ani, primar a fost politicianul naționalist Gheorghe Funar, cunoscut printr-o serie de proiecte publice controversate. În iunie 2004 Gheorghe Funar a pierdut alegerile locale în favoarea lui Emil Boc (PD), reales în anii 2012 și 2016 din partea PNL.

Geografie

Municipiul Cluj-Napoca este situat în zona centrală a Transilvaniei, având o suprafață de 179,5 km². Situat în zona de legătură dintre Munții Apuseni, Podișul Someșan și Câmpia Transilvaniei, orașul este plasat la intersecția paralelei 46°46’N cu meridianul 23°36’E. Se întinde pe văile râurilor Someșul Mic și Nadăș și, prin anumite prelungiri, pe văile secundare ale Popeștiului, Chintăului, Borhanciului și Popii. Spre sud-est, ocupă spațiul terasei superioare de pe versantul nordic al dealului Feleac, fiind înconjurat pe trei părți de dealuri și coline cu înălțimi între 500 și 825 m. La sud orașul este străjuit de dealul Feleac, cu altitudinea maximă de 825 m, în vârful Măgura Sălicei.^[24] La est, în continuarea orașului, se întinde Câmpia Someșană, iar la nordul orașului se află dealurile Clujului, cu piscuri ca vârful Lombului (684 m), vârful Dealul Melcului (617 m), vârful Techintău (633 m).^[24] Înspre vest se află o suită de dealuri, cum ar fi dealul Hoia (506 m), dealul Gârbăului (570 m) ș.a.^[24] Odinioară în afara orașului, acum în interior însă, se află dealul Calvaria și dealul Cetățuia, pe amplasamentul cărora sunt importante obiective istorice și turistice de interes național: fortificația de la Cluj-Mănăștur (secolul al XI-lea) și biserica romano-catolică Calvaria, respectiv garnizoana orașului (secolul al XVIII-lea) și punct de belvedere.

Prin municipiul Cluj-Napoca trec râurile Someșul Mic și Nadăș, precum și câteva pâraie: Pârâul Țiganilor, Canalul Morii, Pârâul Popești, Pârâul Nădășel, Pârâul Chintenilor, Pârâul Becaș, Pârâul Murătorii.

Zona din jurul orașului este în mare parte acoperită cu păduri și ierburi. Pot fi găsite plante rare cum ar fi papucul doamnei, stânjenelul, căpșunica, șerparița ș.a. Există două rezervații botanice cunoscute – Fânațele Clujului și Valea Morilor. În pădurile din jurul orașului (cum ar fi Pădurea Făget sau Pădurea Hoia) trăiește o faună diversificată cu specii precum porcul mistreț, bursucul, vulpea, iepurii, veverițele. În rezervația Fânațele Clujului trăiesc exemplare de viperă de fânață, o specie destul de rară. O floră foarte bogată se găsește și în interiorul orașului la Grădina Botanică, loc în care și-au găsit adăpostul și unele specii de animale.

Climă

Clima Clujului este temperat-continentală, cu ușoare influențe oceanice, însă fiind un oraș situat pe mai multe trepte de altitudine, temperaturile și precipitațiile pot fi diferite de la cartier la cartier. Temperatura medie anuală în Cluj-Napoca este de 8,2°C, iar media precipitațiilor este de 557 mm.^[25] Trecerea de la iarnă la vară se face, de obicei, la sfârșitul lunii aprilie, iar cea de la toamnă la iarnă în luna noiembrie. Verile sunt călduroase, iar iernile sunt, în general, lipsite de viscole.

Temperatura minimă absolută înregistrată a fost de –34,2°C pe data de 23 ianuarie 1963, temperaturi foarte scăzute mai înregistrându-se și pe 11 februarie 1929 (–32°C) sau 13 ianuarie 1985 (–26°C).^[25] Temperatura maximă absolută a fost înregistrată pe data de 25 august 2012 (38,5°C), precedentul record fiind de 38°C (24 iulie 2007).^[25] În medie, cea mai caldă lună este august, în timp ce cea mai rece este ianuarie. În ultimii ani, se observă faptul că iernile devin din ce în ce mai blânde, cu temperaturi care rareori scad sub –15°C și cu zăpadă din ce în ce mai puțină. Verile sunt din ce în ce mai calde, crescând numărul de zile tropicale (în care maxima depășește 30°C).

Media precipitațiilor anuale atinge 557 mm, cea mai ploioasă lună fiind iunie (85,9 mm), iar cea mai uscată, februarie (23,3 mm). Furtunile de vară însoțite de descărcări electrice sunt frecvente, direcția lor predominantă fiind vest-est, acestea desprinzându-se de pe Munții Gilău și având intensitatea maximă în cartierele vestice ale orașului.

SURSA