Buzău este municipiul de reședință al județului cu același nume, Muntenia, România. Având 115.494 de locuitori la recensământul din 2011, este al optsprezecelea oraș ca populație din România. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.
Buzău a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice principale din oraș în epoca medievală au fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele XVII– XVIII, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat parcul Crâng, principala zonă verde și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi, în contextul trecerii la o economie de piață.
În domeniul cultural, în Buzău nu funcționează universități, ci doar centre de învățământ la distanță ale instituțiilor de învățământ superior din centrele universitare din regiune. Învățământul preuniversitar este reprezentat de două colegii naționale — „B. P. Hasdeu” (la care a studiat laureatul premiului Nobel George Emil Palade) și „Mihai Eminescu”. În oraș funcționează biblioteca județeană „Vasile Voiculescu” și Muzeul Județean Buzău care administrează și o colecție de chihlimbar la Colți, casa memorială Vasile Voiculescu din Pârscov și o colecție de etnografie și artă populară specifică regiunii.
În domeniul sportului, la Buzău există patinoarul Ice Magic, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” (unde joacă echipa locală feminină de handbal HCM, dar și alte echipe angrenate în competiții internaționale) având alături un bazin olimpic, și Stadionul Municipal unde a activat în trecut echipa de fotbal FC Gloria.
Etimologie
Denumirea orașului provine de la cea a râului pe al cărui mal se află. La rândul său, acesta este menționat cu numele de Μουσεος (Mouseos) într-un document în limba greacă din anul 376 e.n., ce făcea referire la martiriul lui Sava Gotul. Pornind de la această denumire, istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcrisă greșit în greacă (Μπ se pronunță B, iar textul antic a omis litera π). El a emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin).[4]
Istorie
Istoria scrisă a orașului începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea.[5] Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine.[6] În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine,[6] iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.[7]
Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă cu numeroase lupte și invazii ce au avut loc în oraș și în jurul său, începând cu cele cauzate de participarea lui Mihai Viteazul la Războiul cel Lung[8] și sfârșind cu cele suferite cu ocazia Revoluției din 1821.[9] Au avut loc și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii.[10]
Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului.[11] A fost construit și Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului,[12] la capătul unei perioade în care a apărut și s-a dezvoltat o industrie, iar orașul a devenit nod feroviar în 1870–1880. Au apărut școli (Seminarul Teologic în 1836, Colegiul B. P. Hasdeu în 1867),[12] s-au interpretat spectacole de teatru (începând cu 1852),[13] Teatrul Moldavia fiind construit în 1898 și utilizat în prima jumătate a secolului următor drept principală sală de spectacole, unde au evoluat artiști ca George Enescu, C.I. Nottara și Nae Leonard.[14] În oraș au locuit și activat pentru scurte perioade de timp Ion Luca Caragiale[15][16] și Constantin Brâncuși.[17]
În timpul Primului Război Mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane după jumătatea lui decembrie 1916,[18] mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova Occidentală. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. Perioada interbelică a adus primele întreceri sportive (fotbal și box)[19] și apariția întreprinderii „Metalurgica”,[20] o afacere privată care a fost naționalizată ulterior de comuniști și continuă și astăzi ca parte a unui grup de firme private.
După cel de-al Doilea Război Mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani; noii locuitori au fost aduși de autorități pentru a lucra în fabricile construite pe platforma industrială de sud, dar și în nordul orașului.[21] Orașul și-a schimbat profund aspectul, fiind construite cartiere muncitorești pe locul vechilor străzi comerciale, iar unele clădiri istorice dispărând,[22] cum a fost cazul Teatrului Moldavia, al cărui rol cultural a fost preluat de „Casa de Cultură a Sindicatelor” și apoi și de Cinematograful Dacia.[23]
Monumente istorice
În municipiul Buzău există opt monumente istorice de arhitectură de interes național: ansamblul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” (denumită popular biserica Greci, sau biserica Neguțători, datând de la 1649), format din biserica propriu-zisă și turnul-clopotniță; clădirea Tribunalului (secolul al XX-lea); biserica „Buna Vestire” a fostei mănăstiri a Banului (secolul al XVI-lea); ansamblul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Broșteni, datând din 1709 (cu biserica și clopotnița ridicată în 1914); ansamblul Episcopiei Buzăului, cuprinzând biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1649), paraclisul (1841), palatul episcopal (secolul al XVII-lea), seminarul vechi (1838), cancelaria (secolul al XIX-lea), turnul-clopotniță și zidul de incintă (secolul al XVIII-lea); Casa Vergu-Mănăilă (secolul al XVIII-lea, azi Colecția de etnografie și artă populară a Muzeului Județean Buzău); biblioteca județeană „Vasile Voiculescu” (1914); și Palatul Comunal (1899–1903, sediul Primăriei).[24]
În rest, un monument de for public și douăsprezece monumente memoriale sau funerare sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Între ele se numără ansamblul străzii Cuza Vodă (secolul al XIX-lea) din centrul istoric al orașului, Parcul Crâng, Vila Albatros a lui Alexandru Marghiloman cu parcul său, templul evreiesc, clădirile liceelor B.P. Hasdeu și Mihai Eminescu, casa în care a locuit Hortensia Papadat-Bengescu și câteva monumente funerare din cimitirul Dumbrava, între care și replica statuii „Rugăciune” realizate de Constantin Brâncuși.[24]
Geografie
este situat în zona centrală a județului, la 100 km de București, în sud-estul României, și ocupă o suprafață totală de 81,3 km². Municipiul se află la cotul Subcarpaților de Curbură, la confluența drumurilor între trei mari provincii românești: Muntenia, Transilvania și Moldova. Râul Buzău, pe al cărui mal drept se află, formează limita nordică a orașului. Forma orașului este alungită, orașul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzăul ocupă altitudini de la 101 metri în nord-vest, în apropierea dealurilor până la 88 metri în apropierea râului, media fiind de 95 de metri (cât este și altitudinea în centrul orașului, în piața Dacia).[25]Astfel, Buzău este un oraș aflat într-un relief plat, cu o diferență de altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km.[25]
Hidrografie
Râul Buzău constituie limita nordică a orașului. Râul a format și un bazin subteran pe care îl alimentează permanent cu apă.[26] Apele subterane constituie sursă de apă potabilă pentru oraș, dar excedentul lor duce la formarea la sud de oraș, pe teritoriul administrativ al municipiului, dar și al comunelor vecine Costești, Stâlpu și Țintești, de mici izvoare ce udă niște mlaștini, din care izvorăște Călmățuiul.[27]
Climă
Precipitațiile anuale sunt de 500 mm[28] și zăpada, iarna, poate ajunge până la 30 cm.[28] Râul Buzău are fluctuații de debit frecvente. În special primăvara, la topirea zăpezilor în zona de munte a bazinului acestuia, apele râului cresc. Orașul a fost construit departe de o albie majoră adâncă, astfel că râul nu indundă orașul. La indundațiile din 2005 din România, apele râului au avariat grav podul aflat la marginea nordică a orașului,[29] dar nu au produs pagube în oraș, întrucât malul său drept este regularizat prin îndiguiri de mal, și imediat în amonte de Buzău se află barajul Cândești.[30] Cu toate acestea, autoritățile constată că strategia de apărare împotriva inundațiilor nu acoperă complet și sectorul de centură a orașului, porțiune din DN2, aflat în apropierea râului.[31]
Clima este mai ales continentală, media fiind de 92 de zile de îngheț pe an (16 zile cu temperaturi sub -10 °C), dar și cu 92 de zile de vară, calde și secetoase.[28] Vânturile locale includ Crivățul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest (sau uneori dinspre est spre vest) și Austrul, vânt care bate dinspre sud-vest și aduce vara aer uscat și cald și iarna conduce la ridicarea temperaturii.[32]
Floră și faună
Flora Buzăului este cea mai diversă într-o pădure aflată în vestul orașului, rest din Codrii Vlăsiei, pădure de stejar de 189 hectare. Parcul Crâng ocupă 10 hectare din această pădure care constituie principala zonă verde a Buzăului. Ea nu este desemnată ca arie naturală protejată, dar pe teritoriul ei sunt protejate câteva specii de plante, ca laleaua pestriță, laleaua de crâng și stânjenelul de baltă(d).[35] În comunele învecinate Țintești și Costești se află alte resturi din Codrii Vlăsiei — pădurile Frasinu, respectiv Spătaru. În curtea aflată la intersecția între strada Crizantemelor și strada Tudor Vladimirescu, în dreptul parcului din fața Colegiului B. P. Hasdeu, se află un exemplar secular de stejar, arbore declarat monument al naturii la nivel local.[36] De asemenea, 6% din suprafața ariei protejate Lunca Buzăului, sit Natura 2000 gestionat de Universitatea Ecologică din București, se află pe teritoriul administrativ al municipiului, în zona de nord și est.[37]
Mare parte din străzile din Buzău au copaci plantați pe margine, castani pe Bulevardul Nicolae Bălcescu și tei pe Bulevardul Unirii. Printre plantele crescute de localnici în grădini se numără trandafiri, zambile, lalele, bujori, și petunii, ca și viță de vie și iederă pentru umbră. Fauna sălbatică din Buzău este compusă din animale adaptate vieții în oraș. Cele mai des întâlnite păsări sunt vrabia, și guguștiucul, iar rozătoarele sunt reprezentate de dihor și șobolanul cenușiu. Lacurile sunt populate cu pești mici, cum ar fi boarța și țiparul, și de gușteri și melci.[38]
În perioadele de migrație, un grup de ciufi de câmp și-a făcut un obicei de a poposi pentru câteva zile în curtea clădirii Inspectoratului Silvic din centrul orașului, unde se află câțiva brazi înalți.[39] Recoltele experimentale de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură atrag uneori mistreți din pădurile de pe malul râului Buzău.[40]
Situația actuală
În prezent, cea mai mare companie cu sediul în Buzău este holdingul Romet, cu capital integral românesc, compus din mai multe firme care produc izolații pentru conductele de apă și gaze, filtre de apă, stingătoare de incendii și alte produse. Compania a avut succes în anii 1990, comercializând filtrul de apă Aquator. În 1999, acest grup de firme a achiziționat și firma Aromet S.A., succesoarea fabricii Metalurgica, fondată în 1928.[72]
Alte companii din Buzău au fost privatizate prin programe vizate de Banca Mondială. Apcarom S.A., unic producător în România de aparate de cale ferată,[73] a fost achiziționat de compania austriacă VAE, și are în anul 2008 un capital social de 7,38 milioane lei.[74] Ductil S.A., una din cele mai mari societăți economice din Buzău, a fost privatizată în 1999 și divizată în perioada 1999-2000 de noul acționar majoritar, FRO Spa, acesta păstrând doar secția de electrozi și echipamente de sudură și vânzând celelalte secții. Secția care produce sârmă, produse din sârmă, plasă sudată, beton și feronerie a devenit Ductil Steel S.A. și a trecut în portofoliul companiei italiene Sidersipe.[75] Secția de pulberi feroase a devenit Ductil Iron Powder. În 2007, FRO Spa a cedat și pachetul majoritar al Ductil S.A. companiei rusești Mechel, pentru 90 de milioane de euro.[76] Zahărul S.A., producătorul de zahăr din oraș, a fost achiziționat de grupul Agrana România, cu capital austriac, grup care deține alte fabrici de zahăr la Roman, o fabrică de amidon la Țăndărei și una de sucuri la Vaslui.[77]
Industria de morărit este în continuare o componentă a economiei locale, cel mai mare producător local pe această piață fiind Boromir Prod, controlat de omul de afaceri Constantin Boromiz,[78] patronul grupului Boromir, care mai deține companiile Boromir Ind Vâlcea, Panmed Mediaș și Comcereal Sibiu.[78][79]
Economia Buzăului este mai orientată spre industrie decât spre servicii, ceea ce făcea, conform unui studiu din 2016 al Băncii Mondiale să fie mai atrăgător pentru forța de muncă de calificare joasă (cel mult studii medii). Studiul arăta și că, majoritatea forței de muncă atrasă de oraș provine din interiorul județului, deoarece orașul se află centrul unei zone rurale compacte și dens populate și pentru că concurează cu orașe mai mari pentru atragerea migranților din alte județe, caracteristici pe care le împarte cu Alexandria. Tot proximitatea Bucureștiului face ca Buzăul să fie și sursă de migrație internă, aflată pe orbita capitalei din acest punct de vedere. Buzău se află pe locul al doilea, la mică distanță după Ploiești (un oraș cu populație aproape dublă), la numărul de angajați din București care provin din alte orașe între 1991 și 2011; studiul sugerează că, deși acesta a fost un dezavantaj în perioada anterioară, se poate transforma într-un avantaj.[80]