Salaj

Judetul Salaj

Comuna Napradea

Com

Sursa articol preluat de pe youtube “Salajul la pas”

Am ales sa fac prima publicatie reprezentand judetul Salaj fiind in cap de lista Comuna Napradea nu intamplator ci pentru ca este satul unde m-am nascut am facut primii pasi in viata si primii pasi in lume.Ma mandresc cu satul meu ca fiecare roman si il am mereu in suflet si in inima !!!
Năpradea este o comuna în județul SălajTransilvaniaRomânia, formată din satele CheudNăpradea (reședința), Someș-GuruslăuTraniș și Vădurele.
Cinci localități: Someș Guruslău, Traniș, Vădurele, Năpradea și Cheud, unite de vremuri într-un loc de vis, într-un spațiu unde timpul își pulsează veșnicia în vatra lui, formează împreună Comuna Năprădea.

Năpradea este cununa Codrului pe fruntea Chioarului, un așezământ străvechi a dacilor silvani din antica țară a Silvaniei, cu mărturii ale existenței umane de acum 12000 de ani prin picturile rupestre de la Cuciulat, și-a purtat durerea și bucuria prin focul și tumultul vremurilor, plătind prinos statorniciei locurilor cu dragostea și credința strămoșească.

Este străjuită și apărată, pe de-o parte, de șerpuirea ancestrală a Râului Someș, vămuit prin Poarta Someșană din Strâmturile Țicăului, Cetatea lui Pintea din Cheud, iar de cealaltă parte de dealurile din Culmea Meseșului. La miazănoapte veghează Sfinxul năpradenilor, Vârful Prisnel, care coboară spre miazăzi cu dealurile Cozlei, prin Râpele din Vădurele, până la locul care oprește vremea în contemplarea pietrelor gânditoare ʺMoșu și Babaʺ din Someș Guruslău.

Accesul în Comuna Năpradea, cel mai practicat, este prin partea de sud, peste podul de beton de la Someș Guruslău construit prin anii ʼ70. Imediat după trecerea peste pod, în partea stângă, ne întâmpină și ne îmbie la un scurt popas două ʺciuperciʺ și un izvor cu cea mai bună apă plată din zonă, ʺIzvorul de suʼ Dîmbu Moriiʺ. Câteodată e chiar ʺsorgoșʺ la izvor, trebuind stat puțin pentru a ne stâmpăra setea. Comuna este străbătută de la miazăzi la miazănoapte de DJ 108E, drum care coboară pe malul drept al Râului Someș, prin Strâmtorile Țicăului mai departe spre Baia Mare.

În Someș Guruslău, în partea de răsărit a localității, la vreo 2 km de sat, pe culmea dealurilor Poeniței, la obârșia Părăului Valea Caselor, ne așteaptă de milenii un monument al naturii cu legendele lui, ʺMoșu și Babaʺ și ʺPiatra Pintiiʺ. ʺMoșu și Babaʺ stau într-o stare meditativă de când era lumea lume, așezată în rosturile ei firești, iar omul trebuia să-și găsească rostul, își folosea gândirea că să găsească iubirea, își folosea timpul ca să-și găsească locul. Tot în Someș Guruslău putem admira un pâlc de castani comestibili, iar pe traseu călcăm pe fosile de moluște marine, din vremuri când aceste locuri erau fund de mare.

Coborând pe drumul țării, mai la vale, ne iese Tranișul în cale, un sat liniștit cu oameni harnici și gospodari, ca dealtfel majoritatea locuitorilor comunei. Legenda spune că satul a fost salvat de invazia tătarilor de o ciurdă de diboli, la vederea cărora caii tătarilor și tătarii s-au speriat și au luat-o de unde au venit.

Din centrul satului, pe un drum lateral dreapta, se ajunge în Vădurele, cu Biserica de lemn din sec. XVII, aflată pe lista monumentelor istorice, și râpele roșietice rezultate prin clivarea argilelor roșii deasupra stratului freatic, creând adevărate opere ale naturii. Satul și-a câștigat prestigiul în zonă, de-a lungul timpului, cu renumita ʺhorincă de Vădureleʺ făcută din mălai, dar și cu dibăcia de a ieși din tiparele impuse de o politica și politicieni vremelnici, incapabili de a se ridica la pretențiile timpului și a locului.

Următorul sat al comunității, la nord de Vădurele și Traniș, de-a lungul drumului țării, este reședința administrativă a comunei, satul Năpradea. Deși sânt mărturii ale locuirii satului încă din timpul dacilor, sau mai departe, din paleolitic, prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1387, când satul apare sub numele de ʺvilla olachalis Napradʺ. Alte atestări documentare provin din anii 1423 ʺvilla olachalis Napradʺ, 1454 ʺNappradʺ, 1472 ʺOlah Náprádʺ, 1549 ʺNabraadʺ, 1555 ʺNapraghʺ, 1636 ʺNagy Náprádʺ, 1637 ʺKis-Náprádʺ, 1733 ʺNapradeʺ, 1828 ʺNábrádʺ, ʺNapradʺ, 1850 ʺNaprágyeʺ, 1854 ʺNáprádʺ, ʺNapragieʺ, 1900 ʺNáprádʺ, 1930 ʺNăpradeaʺ, 1966 ʺNăpradeaʺ.

Ocupația de bază a locuitorilor acestor locuri, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, a fost și este agricultura și creșterea animalelor, cu ajutoare prețioase de la Natură, de o parte codru cu vânatul, iar de cealaltă Someșul cu pescuitul și cu lunca lui mănoasă. Până la începutul sec. XIX-lea, hrana, îmbrăcămintea și materialele de construcție ale locuințelor erau asigurate în totalitate din zonă. Prin grija autorităților locale și a școlii a luat ființă un Muzeu al Satului, unde se încearcă păstrarea și conservarea unui trecut, trecut parcă din prezent, și petrecut prin multe încercări.

La nordul comunei, vameș la Poarta Someșului din Strâmturile Țicăului, stă de milenii satul Cheud, cu Cetatea Cheudului, cu originea ei care se pierde în vremurile îndepărtate ale dacilor liberi, soarta ei influențînd soarta satului și satelor comunei. Biserica benedictină, despre care se spune că ar fi fost construită de o mână de călugări ai ordinului Sfântului Benedict prin sec. XI-lea, cu drepturile uzurpate ulterior de către anumiți nobili laici pentru a fi folosită ca punct vamal al plutelor care transportau sare de la Ocna Dej sau alte produse, la curtea împăratului de la Viena.

La ieșirea spre miazănoapte ne așteaptă alt izvor cu apa captată din Dealul Cetății, pe malul Someșului, în zona în care a funcționat până nu demult un ștrand amenajat, cu scenă pentru spectacole și un pod plutitor. Singurul pod plutitor din comună mai funcționează la Cheud.

Natura a fost darnică, de-a lungul timpului, cu oamenii acestor locuri, pe de-o parte Someșul, unduindu-și mersul mileniilor, adunând în jurul lui un întreg univers binecuvântat, iar în partea de vest și nord, codrii seculari cu mulțime de animale sălbatice, fructe de pădure sau tot felul de ciuperci.

Cele cinci sate: Someș Guruslău, Traniș, Vădurele, Năpradea și Cheud, simbolizînd cele cinci simțuri ale omului, sau cele cinci forme ale materiei, unite în Comuna Năprădea, formând împreună cer și pământ, apă și foc, vibrând în spațiu eternitatea, nu și-au încheiat menirea în acest loc. Veșmântul, cuvântul și pământul, revin într-un nou ciclu al existenței formei din freamătul profunzimilor, o nouă reînviere și rearanjare după matricea divină, după Natură.

Album de fotografii

Reteta Traditionala din Napradea

Paleoca

Descriere Reteta

Reteta preluata de pe Facebook ” Autor Borbei Dan”

 Că vă spune băiatu!!! O reţetă de mîncare care nu ştiu dacă mai există în lumea asta, de fapt vă spui sigur că nu există, 🙂 că esență de Năpradea numa aici este, cu o denumire la fel de pitorească, „paleocă”. În dex e o explicaţie, dar acolo n-am explicat eu. Chiar acuma am experimentat o şarjă, aşa că e proaspătă treaba, caldă și îmbietoare. Deci … colacii de la Crăciun, care s-o mai întărit între timp, se taie în jumătate şi se pun la fiert. Care-s mai mici îi puteți pune și întreji, da ceia mai mari și pupezele îi musai să îi crăpați. După ce se înmoaie se scot c-o paletă găurită, se pun la stors, după care se prăjesc într-o tigaie în care o rămas unsoarea de la friptură, respectiv eu am fript costită afumată şi cârnaţi afumaţi, și on mnez de piță am pus. Într-o farfurie se pune brînză dulce de vacă, așe cum să face în Năpradea, peste ea colacii, friptura şi iar brînză. La cine îi place mai poate pticura puţină unsoare, dar nu multă că iar îi bai cu rînza … după care să alduiește cu spiritu Năprăzii … Se serveşte înainte un pahar de horincă, aia din spiritul dacilor, şi se trece la treabă, fără grabă … să-ţi baţi copii, nu alta … după aia se poate servi un vin roşu, sînjele li Cristos, ca să umble rînza mai bine și să nu vă ciumurlițî … Amu io iară zîc, că mai sînt locuri unde să face paleocă, da ca și PALEOCA DE NĂPRADEA nu poate fi nici unde, că nu-i esența de Năpradea niciunde, adică colacii aceia plămădiți în cuptor, cărnații afumați cu spiritul străbunilor, și tăticele cîte să pun acolo … care vreți să cuștuliți o mîncare cu rețeta și esența cerului în ea, sînteți poftiți și așteptați să viniți să corindați … Poftă bună! Care sunteţi tare pofticioşi nu ştiu ce să mă fac cu voi … musai să veniţi încoace pînă mai sunt colaci şi pînă nu să gată anuʼ, care-i gata mintenaş … 

Pensiunea Anda & Ale

Pensiunea Anda & Ade

Gradina Botanica Jibou

Istoria Grădinii Botanice din Jibou începe în 1959, cu nouă ani înainte de înființarea sa, când la Catedra de Biologie a Liceului din Jibou a venit profesorul Vasile Fati. În perioada respectivă liceul funcționa cu cantină și internat și își avea sediul în castelul medieval, fosta reședință a familiei Wesselényi. Noul profesor de biologie venea de la școala generală din Somes Odorhei, unde avusese de asemenea inițiative lăudabile creâd materialului didactic necesar susținerii lecțiilor de biologie. Astfel la fosta sa școală înființase un laborator, un colț viu cu animale mici, o seră cu caracter didactic, un teren experimental și o prisacă cu albine.

Înzestrat cu o deosebită putere de muncă și cu o tenacitate de admirat, noul profesor al liceului intuiește potențialul remarcabil pe care îl deține terenul din jurul liceului și vechiul parc de agrement, cu diversitatea speciilor ce se găseau plantate aici. Acest parc trebuia valorificat. Evident că cea mai bună idee era de a fi înființată o grădină botanică. Această idee odată apărută trebuia și pusă în aplicare. Abia de aici începeau adevăratele greutăți. Exista și o primă problemă, terenul viitoarei grădini botanice. Liceul nu avea în acea perioadă în administrare decât 5 ha de teren, pe care se găseau clădirile, curtea liceului cu câteva terenuri pentru joaca elevilor, restul parcului era cuprins în patrimoniul silvic. O primă măsură care a dus la punerea bazei Grădinii Botanice a fost hotărârea Ministerului Silviculturii de a fi scoasă din amenajarea silvică și predată spre folosință Grădinii Botanice o suprafață de teren de 7 ha. Peste câțiva ani, în 1975 printr-o hotărâre a Primăriei locale se mai predau Grădinii Botanice încă 6 ha de teren din rezerva de stat. În anul 1978, pe un teren alăturat Grădinii Botanice numit „Valea Viilor” a fost barată valea cu același nume și a început amenajarea unui lac de acumulare. Apa lacului era necesară udării plantelor din Grădina Botanică.

Concomitent cu activitatea neobosită susținută de Pof. Vasile Fati, în înființarea Grădinii Botanice un rol hotărâtor l-a avut studiul amplu efectuat între 1959-1968, asupra condițiilor pedo-climatice și floristice ale zonei, studiu efectuat sub îndrumarea și consultarea unor remarcabili botaniști ai României, ca prof. dr. Alexandru Borza întemeietorul Grădinii Botanice a Universității din Cluj, prof. dr. Ion T. Tarnafschi directorul Grădinii Botanice a Univesității din București, prof. dr. Emilian Topa, prof. dr. Eugen Ghișa, prof. dr. Onoriu Rațiu, dr. Felician Micle și dr. Ioan Gherghely. Pe baza recomandărilor și referatelor întocmite, profesorul Vasile Fati elaborează memoriul de înființare a Grădinii Botanice. Memoriul a fost aprobat de Ministerul Învățământului cu nr. 128805 din 1968. Astfel a luat nastere cea mai nouă grădină botanică din țară. Primul director a fost prof. Vasile Fati, profesor de științe naturale al Liceului din Jibou