Costumul popular din zona Bistriței

bistrita port

Costumul popular este purtat și astăzi în zona Bistriței, mai ales în zilele de Sărbătoare sau la diferite festivități locale, de bătrânii satului, în special.

Costumul tradițional bărbătesc din această zonă a țării este alcătuit din cămașă albă din cânepă sau bumbac, lungă până la genunchi, pantaloni albi din in, cânepa sau lână (iarna), iar în picioare opinci (vara) și cizme (pe vreme rece). Țăranul năsăudean poartă curea lată din piele, pieptar sau suman, pe vreme friguroasă. Cămașa are la guler cusute motive naționale, iar la mâneci și un fel de dantelă, numita popular cipcă. Pe cap, acesta poartă clopul de păr, în zona Năsăudului, iar de sărbători, feciorii din sate pot fi văzuți cu pălării cu păun, o pălărie neagră ornată cu pene de păun, șiruri de mărgele etc.

Femeile din Bistrița Năsăud poartă costume în care predomină culoarea roșie la tinere și negrul, la femeile în vârstă. Costumul popular din această zonă este format din poale albe, lungi până la glezne, peste care se așează zadriile, fixate cu un brâu denumit gingătoare. Bluza albă cu mărgele colorate și cusută cu motive populare, completează portul popular, la fel și pieptarul din piele, năframa și opincile. Peste costum, iarna femeile poartă cojocul din piele de oaie sau zechelul, un fel de palton din lână. La tinere, clopul de cunună este format dintr-o pălărie albă, ornată cu motive florale. Cămașa și zadiile erau lucrate în războiul de țesut, la fel și traista.

Sursa –> romaniaturistica.ro

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *