Sâmbăta dinaintea Lăsatului sec de brânză, denumită și Sâmbăta Ursului, era dedicată pomenilor pentru sufletul celor adormiți. În această zi se ofereau plăcinte cu brânză și ouă. În unele zone, se făcea o plăcintă mare, care se mânca toată, fiind ajutată de mai multe căni cu vin, pentru vigoarea corpului în timpul postului ce urma.
Obiceiurile populare au pierdut din semnificații, rămânând doar niște interdicții, unele dintre ele fiind considerate superstiții. Astfel, se spunea că în ultima sâmbătă de sec bărbații nu trebuie să lucreze.
* Ce se făcea în sâmbăta dinaintea Postului Mare pentru ajutor și sporul casei
Înainte de toate, bărbații nu lucrau. Nici măcar femeile nu-i lăsau, ca să nu le meargă rău în gospodărie.
Se spunea că, dacă această sâmbătă nu era ținută cum spuneau bătrânii, exista pericolul să cazi, să ai parte de primejdii, să fii atacat de fiare sălbatice.
Femeile nu coseau, nu spălau cămăși bărbătești, căci ”cine se va îmbrăca cu cămășă lucrată în ziua asta cade jos de pe unde se suie”, spunea o superstiție culeasă de etnologul Th. Speranția.
Nici cei care nu mâncau pomana de plăcinte primită nu erau feriți de primejdii. Se spunea că acela care nu mănâncă plăcinte în această zi avea să cadă din pom.
Poate de aici și caracterul (prea) pașnic al poporului român. Se pare că, în ultima sâmbătă înainte de Postul Mare, era musai să mănânci plăcinte. O altă superstiție menită să sperie era că, de nu mănânci acum plăcinte, în toată vara ce vine te vor prinde frigurile.
Nici femeile nu erau uitate de anumite obiceiuri. Se spunea că, dacă ele vor lucra în această zi, copiii lor se vor îmbolnăvi de ”boale nervoase”. Alții spuneau că ”vor lua boale de ochi”.
Tot în această zi se spălau putinile care au avut brânză în ele. Se spunea că apa aceea ”se bea pentru pieirea de boale”.
”De vor lucra în Sâmbăta Albă, le va albi părul”, ziceau unele babe. Pentru asta, la spălat, se punea în apa din albie o fărâmă de brânză, spre a nu albi curând. Se mai spunea că aceluia care nu ține sărbătoarea i se va umple casa cu furnici.
Iar fetele, în această zi, aduceau câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dădeau de pomană, ca să aibă izvor în cealaltă lume.
* Săptămâna Albă sau Săptămâna nebunilor
În Săptămâna Albă, nu e bine să se însoare oamenii și nici să moară, spunea tradiția populară. Se numește Săptămâna Nebunilor, pentru că, în această săptămână, ”numai nebunii pornesc a se însura, numai proștii și urâții satelor abia acum dau zor să se căsătorească, pe când toți cei cuminți, câți au avut de gând să se însoare în decursul Cârnilegilor, s-au însurat deja”.
E posibil ca unele din aceste tradiții vechi să fi fost ”acoperite” forțat de noua credință, creștinismul. Amintim de sărbătoarea romană Juno-Februata, dedicată zeiței cu același nume, considerată a fi patroana căsătoriei.
În timpul Lupercaliei, se adunau bilețele cu numele fetelor în cutiuţe, iar băieţii le extrăgeau. Perechile formate trebuiau, conform tradiției antice, să dureze un an întreg, dar, de cele mai multe ori, se rezuma la o relație fizică.
* Superstiții în Săptămâna Albă
În Săptămâna Albă, nu se torcea, ca să nu se facă ”peste an puzderie de viermi în frupt”. În Săptămâna Brânzei, numită și Săptămâna Albă, ”nu e bine să tai, căci îți albești păru și îmbătrânești curând”.
În Săptămâna Brânzei, ”să nu te speli la cap, căci se scutură burdufurile cu brânză în cap”, adică apare mătreața și mai și albește părul prematur, povesteau bătrânii.
În Joia nepomenită, Joia necurată sau Joia Vlașii, era interzisă spălarea cămășilor și nu se torcea lână. Numele Vlași duce cu gândul la Sfântul Ierarh Vlasie, prăznuit pe 11 februarie. În popor se știa că acesta este răspunzător de curățenia și sănătatea ochilor. Motivul pentru care apare și în Joia din Săptămâna Albă poate fi și Calendarul mobil privind perioada de început a Postului Mare.
* Vinerile Scumpe sau cum să păstrezi sporul în casă
Se spune că Vinerile Scumpe sunt douăsprezece pe an, înaintea fiecărui praznic împărătesc câte una. Cine nu ține aceste vineri, care încep din Săptămâna Brânzei, nu are spor la nimic și tot anul este bolnav, spuneau unele babe și chiar unii credincioși.
Vinerile Scumpe se țineau cu post și cu rugăciune, mâncând numai seara. Se țineau ”pentru binele casei și pentru curățirea sufletului de păcate înaintea lui Dumnezeu”, scria în culegerile din popor etnologul Th. Speranția.
Cei tineri țineau Vinerile Scumpe pentru a avea noroc la formarea căsniciei.
* Duminica Lăsatului Sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam și a Evei din Rai
Părinții creștini, care cunosc bine vechile rânduieli liturgice din perioada Triodului, amintesc că tema izgonirii lui Adam din Rai, pomenită în Duminica Lăsatului sec de brânză, reprezintă o transpunere a expulzării temporare a penitenților în afara bisericii, care se practica în perioada de început a creștinismului. Expulzații erau obligați să rămână în afara ușilor bisericii, precum Adam în fața ușilor încuiate ale Raiului, și să-și plângă păcatele până la sfârșitul Postului Mare, când erau reintroduși în ea, împreună cu cei care încă nu făceau parte din comunitatea bisericească. De aceea, imnografia acestei Duminici se întemeiază pe imaginea lui Adam tânguindu-se înaintea Porților Raiului.
Este, poate, cea mai importantă sărbătoare după Bobotează și prima mare sărbătoare a calendarului mobil, marchează despărțirea fermă de bucatele interzise pe perioada postului. După ce au mâncat și s-au veselit și s-au petrecut de ajuns, toți cei din casă obișnuiau să mănânce un ou fiert sau copt, pentru a li se părea Postul scurt, mic și ușor ca ou, pentru a fi tari, sănătoși ca oul în tot decursul Postului. Și ”cum mănâncă oul de iute, așa să treacă Postul de iute!”. La Lăsatul Secului, exista obiceiul ca fiecare să mănânce câte un ou, ”ca să fie tot anul gras și rotunjel ca oul”.
Unii mai cârcotași ziceau că, într-o așa noapte, de chef și de bucurie, a zilei de Lăsatul Secului de Postul Mare, are să se prăpădească lumea.
În ziua Lăsatului de Sec de brânză, vecinii și rudeleîși cereau iertare unii de la alții, ca să intre curați în Post.
”La Lăsarea de sec, mergeau sătenii afară din sat pe deal, duceau mese, scaune, băuturi și mâncări, firesc că merg și muieri și bărbați, bătrâni și tineri. Acolo apoi se ospătau, țineau toaste, iar cei tineri slobozeau roate aprinse pe deal în jos”.
* Semne bune sau nebune de Lăsata secului de brânză
La Lăsatul de brânză, trebuia jucat mult, ca să ”crească cânepa înaltă”, strigau femeile de pe margine, care nu erau invitate la dans. Când un copil strănuta de Lăsatul Secului, se spunea să i se dăruiască o vită oarecare, ca să aibă parte și noroc de ea.
În ziua de Lăsarea Postului de Paști, se spunea ”să nu umbli toată ziua cu nici un fel de boambe de grâu, de secară, cucuruz, ovăze etc., nici de mâncare la galițe să nu dai grăunțe, nici să duci boambe la moară”. Seara, unii luau în gură tot felul de bucate, închideau ochii și ieșeau afară de trei ori, cu ochii închiși și cu gura plină de tot soiul de boabe, le aruncau din gură să le mănânce păsările și ziceau: ”Cum nu văd eu acum nimic, așa să nu vadă paserile holda mea, ori holdele mele, ori grânele mele!”.
La Lăsările de post mari, ca Paști și Crăciun, toate oalele din casă, seara, după masă, se puneau cu gura în jos, ca să se alunge paguba. Se păstra vorba că, în Săptămâna Brânzei și în Postul Păresimilor, să nu le spurci, adică să nu mănânci carne, căci e rău de pagubă.
* Purificarea românului la început de Post
Întâia luni a Postului Mare era un moment deosebit de important în viața țăranului, indiferent de ocupația pe care o avea. Pe lângă curățarea vaselor de impuritățile din perioada Cârnilegilor, era nevoie și de o curățenie a organismului, care se făcea prin intermediul alimente ce căpătau valoare rituală. Borșul simplu era unul dintre acestea.
Spolocaniile cad a doua zi de fiecare Lăsat de Sec al fiecărui post. În această zi, femeile făceau păsat cu urluială de păpușoi sau cu mei și cu julfă de sămânță de cânepă, dădeau de pomană, spălând și leșiind toate lucrurile pline de grăsime din Câșlegi.
De Spolocanii, se bea toată ziua la cârciumă, și bărbații, și femeile, spre a-și spăla dinții de cărnurile rămase între ei, care cărnuri spurcă Postul.
Femeile beau ca să se facă frumoasă cânepa. Toată ziua beau și jucau, pentru cânepă, și aduceau pe cineva înalt în casă, ca să fie cânepa subțire și înaltă.